Simt nevoia ca lângă mine sa fie cineva, nu cred că pot trăi singur și nici nu vreau să încerc…eu sunt un norocos.
Mulțumesc celor care m-au încurajat și cer cuviincios înțelegere, îngaduiți-mi oameni buni, pentru scurt timp , fața, gândul, sufletul și faptul că poate nu am reușit să vă răspund dar o să învăț să le fac pe toate. Deocamdată am devenit …blogherist….din cauza unora (tari și buni) dar și din dorința de a arăta și altceva, din dorința de a putea spune tuturor că am greșit, că recunosc, că cer iertare și că iubesc. “Greșeala mea” este de fapt numele blogului… Poate că e o traumă din copilărie, când tovarășa învățătoare sau tovarășul profesor scria cu roșu destul de citeț si de mare GREȘIT astefel încât, probabil, mi-au trebuit nopți pentru a feminiza cuvântul si a-l accepta ca parte umană. Apoi, o carte cu probleme frumoase de matematică intitulată “Unde e greșeala”? mi-a transformat imaginea aceea sumbră într-o căutare intensă a răspunsului la întrebare.
Ce bine că am o secretră de blog care imi spune că trebuie să scriu și să răspund, ce bine că langă mine am așa om minunat cu care aș fi vrut sa schimb locul de muncă, să stau între cărți, să ating zilnic o copertă nouă ca să-i simt mirosul, sau răsfoitul paginilor precum zgomotul bancomatului. Ea e Cristina, secretara sufletului meu de vreo zece ani încoace. Un om frumos pe de-a-ntregul, o femeie care te face fericit când ești lângă ea și parcă neica Tudor avea dreptate “Cine te cunoaște… te iubește”
Nu mă criticați prea tare, nu vreau să mă pun bine cu ea deoarece există și în mine oleacă di misoginism si “aproape că n-aș recunoaște acest adevăr fără leac”. Și totuși, te iubesc Cristina.
Mă întreb dacă sunt un om bun. Am o mare problemă…hahaha…nu pot să mă compar cu Cristina, bineînțeles, ea e o femeie. Am căutat definiția omului bun și parte din calități le îndeplinesc. Insă locuiește langă mine un filantrop adevărat care mă face să-mi vină să-l jefuiesc, să mă simt hoț, să cred că aproape tot ce fac eu e fals sau pălește în fața candorii și bunătății ei suflești. Ea, Cristina, poate să se gândescă la acțiune și la finalitate, fără să ia în calcul rădăcina umană sau/și cioatele din pădure, ea poate începe un proiect fără să raporteze euro la oră (și sincer cred nici nu știe cursul euro), doar cu dorință și speranță ca apoi să fie euforică urmând să facă ușor pași în spate, pentru a se bucura în tăcere, fără laude, fără fast cu o bucurie luată din altă dimensiune a spațiului.
Și eu cred că pot să ajut oameni și eu cred că pot să le vorbesc frumos, să nu pizmuisc, să nu bârfesc, să nu râvnesc la bunul altuia și să nu-mi croiesc viața după vise cu finalitatea unor scopuri prestabilite. Nu doresc să câștig cu orice preț și pentru victorii fac tot ce pot dar cu limită cu fair play și cu respect. Dar…..
Oare pot să ajut pe oricine sau doar pe aceia care îmi sunt dragi, care la un moment dat îmi pot întoarce ajutorul?
Am ajutat oameni care au uitat să-mi spună mulțumesc și pentru care din prieten am devenit un nesuferit și mai bine trec strada decat să ne întâlnim.
Și totuși mă întreb dacă sunt bun, dacă nu am făcut aceste lucruri cu premeditare cu speranța ca apoi să primesc laude și aplauze, să-l ajut pe om ca pe urmă el să se simtă dator? Nu cred, dar există o îndoială.
Oare nu există o competiție internă cu Doamna Perfectă și înlăuntru există o infinitate de frustrări care din când în când, în număr mic, ajung la suărafață.
Toți suntem păcătoși iar greșelile pot fi iertate și pentru asta putem face multe fapte bune insă statutul de păcătos nu poate fi schimbat. Oare nu ne ascundem sub omeneasca greșeală toate limitele lumești ale decadenței pentru a spera la iertare, la schimbare la altfel?
P.S. Am fost in 23 Decembrie la spectacolul lui Andre Rieu. A fost cadoul meu pentru ziua Cristinei și parcă am speranța că va fi mai bine. Atâta aur si argint împreună întru bun gust, atâtea rochii și lumini spectaculoase, și zgomot și teatru și noi toți într-un mariaj consensual de bucurie. Am râs și am plâns și am fost fericiți.
Hai să fie asta starea de final.
In bajbaiala asta plina de incertitudini numita de unii viata, cine are taria ca barbat, sa planga si sa ceara iertare, dar si sa ofere iubire sau sa rada la momentul potrivit, acela e un om bun.
CRISTI …EXTRAORDINAR …AM CITIT ACEST POST LA ORA 7 DIMINEATA…BARBAT AICI,BARBAT ACOLO…DOUA LACRIMI AU SCURS PE OBRAZUL MEU…NO COMMENT!
Sefule, iti spun din sufletul meu de stelist de o viata ca tare, tare imi place de matale si ca mi-e dor de o poveste de aia cum o mai comitem din cand in cand
Iar despre Cristina ce sa mai zic? Ne-a fermecat si pe noi intaiasi data, de prima oara
Sa ne vedem cu bine
No, hai că mi-o făcut cafeaua din dimineaţa asta mai plăcută.
mare om, mare caracter cuvintele sunt de prisos ma bucur sa am onoarea de a fii consatean(ghilimele) cu acest om…..
Mulțam vecine…
Am citit de 2 ori articolul. Mai rar gasesti atata suflet pe o pagina de blog. Multumesc, Cristi.
Mulțam, aprecierile au valoare mai mare dupa ce ti-am vizitat site-ul…
Dom’ profesor, probabil nimeni pe lumea aceasta nu va descoperi ecuatia “omului bun”, dar atata timp cat intrebarea “Sunt un om bun?” are rezonanta in cei care si-o autoadreseaza, putem sa credem ca, cel putin, directia in care se indreapta este cea corecta.
Cristi, nu cred ca trebuie sa te mai intrebi……cu siguranta esti un om bun. Eu asa te stiu de…. xyzeci de ani si sunt sigura ca asa vei ramane! iar despre victorii…suntem invingatori cu fiecare zi pe care o petrecem alaturi de cei dragi, ca restu-i de ”fațadă”. Mereu mi-am spus ca e important sa ne placa doar cei pe care ii placem/iubim si noi. Ma bucur ca te-ai hotarat sa ”blogeresti” ca ai multe de spus si in ”zona” asta. Si fiind si un formator de opinii, poate reusesti sa-i mai convingi si pe altii (mai fragezi, in general, dar nu numai) care sunt de fapt adevaratele valori ale…vietii. Numai bine alaturi de toti oamenii tai dragi! Si la multi ani!
Aveţi tot respectul meu! În primul rând ca om, o declar deschis şi sincer că sunteţi cel mai elegant şi inteligent antrenor din România. Dar cred că e al naibii de greu să performezi într-un fotbal în care injuriile sunt mai dese decât cuvintele frumoase, vorbele de prietenie şi strângerile de mână.
În al doilea rând, vă stimez ca antrenor. Mi-am dorit atât de mult să vă calificaţi cu Mainz încât m-am manifestat ca un adevărat suporter. Exact cum o fac şi pentru Steaua. Deşi vecinii n-au fost de acord cu manifestările mele.
Să aveţi un an nou plin de succes cu Gaz Metan. Şi să o învingeţi pe Dinamo. Cu 5-0 dacă-i posibil.
Sint multe de spus. Prima este ca nu voi mai comenta niciodata pe acest blok. Imi dau cu sama ca orice ai scrie as avea ceva de comentat. Pentru ca ai ceva de spus, ai ce spune si sti sa spui. Nu voi mai comenta pentru ca nu-mi place scrisul. Ma blochez ca Petre Tutea in fata unei coli albe. Nu-mi plac relatiile impersonale. Imi place sa comunic fata catre fata. Un sfant patristic (parca Vasile cel Mare) isi imagina iadul cu niste oameni stand spate in spate. Oameni care nu se vad, oameni care nu se pot uita ochi in ochi atunci cand comunica. Nici comunicarea nonverbala comportamentala nu o pot vedea. De unde si o anumita reticenta a mea pentru lumea virtuala.
S-apoi sint lucruri pe care vreau sa ti le spun TIE, nu tuturor, pentru ca nu vreau sa intru in malaxorul polemicilor sterile. Dar voi citi, din motivele aratate mai sus, voi citi cuvintele tale asteptand seri nefotbalistice, fara adulatori si prieteni de circumstanta, in care sa comunicam una-alta.
Nelinisti frumoase-serioase ale oricarui “om bun” notat in continuare OB. Si ele exista tocmai din calitatea de OB. O Doamne! Stai linistit. Ai fost selectionat. Esti de mult in echipa OB. Daca ma iau dupa spusele tale legate de pacate dar si dupa apucaturile profesionale asta-i echipa de rezerva. Nelinistile sint doar o chestiune de bun simt la semantica publica de gloata (tot in secret iti spun ca de fapt e religioasa recte crestina). De ce sa fim TOTI amestecati in acelasi cazan al pacatosilor? De unde pana unde? Doar pentru ca asa o scris unii intr-o cartulie? Cum sa fie BUNA (adica bunica), care, intre noi fie vorba a fost o SFANTA, in aceeasi galeata cu toate scursurile rasei umane. Pardon mon cher, mai pierdut pe drum. Vezi ca meri singur si graiesti singur. Bati campii. Tu cu ai tai fa asa cum zici. Eu, cu ai mei NU. Punct. Iti mai spun un secret: si MAMA mea e o sfanta. Ce a facut si cui a facut rau mama mea? Si cate alte mame. Ce pacate are copilul ala cu nume de taram vechi pelasgic? (Am blurat numele ca ne vede lumea si CNAu). Urasc din tot sufletul religia asta a vinovatiei generale. Ii stiu resorturile, ii stiu argumentele. A fost un timp cand m-a/m-au sedus si pe mine. Sa le fie rusine!
Mai e o echipa, aia de baza, titularii OPB. Ca asa se zice: “un om prea bun sa plece asa repede dintre noi”, “a fost un om prea bun si Dumnezeu la chemat prea tanar” (o cautare pe gugal dupa “om prea bun” iti gaseste 23.000
). Ai nosti mai zic si “prea bunul Dumnezeu”. Adica joaca si el in aceeasi echipa. Care-i diferenta de pacate dintre cele doua echipe? O sansa, un fault, un fluier de arbitru?! Cine spune daca joci sau nu?
Rari sint titulari in viata. De regula “galeria” te trimite in teren sau nu. Si tot de regula, post mortem. Dar echipele astea nu joaca la numar, joaca la calitate.
Azi! Acum! Aici EU sint antrenor. Eu judec, eu imi asum responsabilitatea. Sa dea in mine, cum sugera titlul unei carti din biblioteca copilariei mele “Antrenorul e de vina”.
Jucatorul Cristi Pustai treci la incalzire!
In echipa mea esti titular.
Respectele mele domnule Pustai , sunteti un om deosebit , va apreciez atat ca antrenor dar ca si om, ce ati reusit sa faceti cu echipa de fotbal ne bucura foarte mult pe noi-mediesenii-si sper ca o sa continuati mult timp la echipa noastra.
Simt nevoia sa spun si eu ceva si asta mai ales datorita interventiei lui Dan Ilcus care m-a facut sa merg cu gandul la tot felul de oameni buni, biblici sau nu, credinciosi sau nu, destepti sau nu, cititi sau nu, fromoase(ca sa nu marginalizam)sau nu, talentate sau nu, iubitoare sau nu, iubarete sau nu, cu totii avand un comun nu bunatatea, chiar daca sunt cu totii oameni buni, ci fapta. Rezultatul faptelor noastre ne este definitia, oameni buni, nu bunele intentii sau dorintele de a face bine. Ce inseamna bine si ce inseamna rau ne spun cei care primesc ce le dam, nu noi sau cei ce vad ce facem. Cristi a vorbit din perspectiva celui care a primit. Munai el e in masura sa spuna celui ce i-a dat “om bun”.
Noi ceilalti, privim din tribuna si nu suntem instare sa vedem, decat de la distanta, chiar daca ni se pun cuvintele in fata ochilor. Om bun este cel caruia eu ii spun “om bun”. Ceilalti sa se abtina cu respect. Pot spune la fel cand vor avea cui.
Daca primiti cuvintele mele in care, ca si Cristi, m-am transpus, atunci sunt omul vostru. Voi decideti ce fel de om.
Dupa cum ma si asteptam de cand ceteam ca va apare blogul… calitatea si iar claitate, nu cred ca mai are rost sa astept o viitoare postare, cu ingaduita, direct in Blogroll cu adresa. Jos clopul.
Touché. Raspunsul meu la acest subiect ar fi foarte lung si mi-as dori sa ti-l transmit personal. Poate o sa si reusesc candva…undeva…Chiar daca “ne-am intalnit un pic prea tarziu” (n-am uitat inca ultimele tale vorbe) am stiut de la-nceput ca esti un om bun. Pare simplu zis dar sunt vorbe mari. Iar Cristina…mi-amintesc inca proverbele romanesti : Cine se-aseamana se-aduna.
P.S. E normal sa ai frustrari cand esti in doi, mai ales cand ai o partenera ca FEMEIA ta.
Azi am descoperit blogul dvs, domnule Pustai. Frumoasa dorinta de a transmite bunatate si de a fi perceput ca atare!! Citind, m-am gandit si zic… nu vom putea controla vreodata perceptiile oamenilor asa incat sa fim cunoscuti si intelesi de cei din jur cum ne dorim, cum avem nevoie, pe deplin. Nu vom putea controla vreodata oameni, imprejurari, asa incat sa primim dupa dorinta inimii. Nu! Viata nu e intodeauna ca matematica: in viata indeplinirea conditiei A nu are intotdeauna ca rezultat imediat “efectul” scontat, B
. Nu-i asa?!? 
Stim insa ca se merita sa fim si sa ramanem onesti si autentici oricare ar fi “aparentul” rezultat. Asta pentru ca, in final, stim ca inimile se odihnesc doar in adevar. Si, pentru clipele in care inimile cauta odihna si intregire zic privirea Sus! Orice ar fi, fie ca privind in jur vedem soare, fie ca vor fi momente in care se va vedea nimic altceva decat intuneric, bine este, pentru fiecare din noi, ca, prioritate sa fie, privirea Sus. Indiferent ce e in jur, Lumina, Adevar, Viata vin de Acolo. Primindu-le de la Sursa, de la Dumnezeu, le vom putea lasa apoi cu bucurie sa treaca, prin trairea noastra, mai departe spre altii si vor atinge intr-un mod fericit si alte inimi in jur. Va doresc sa fiti un om frumos si sa aveti bucuria sa atingeti vieti, inimi, intr-un mod fericit.
ma bucur ca mai sunt si oameni cu suflet care stiu ce inseamna respect si principiile de viata sunt demne de urmat si stiu ca nu e doar o aparenta cristina si cristi va doresc tot binele din lume sa fiti binecuvintati .rico de.